Mii de ace imi strapung corpul cu o brutalitate de nedescris, simturile imi slabesc, privirea mi se incetoseaza, respir rar si imi simt inima cum bate greu.
In fata ochilor, descifrez o umbra, aceeasi umbra care imi uda pieptul cu lacrimi de disperare. O strig, dar gura mi-e inclestata, o ating dar mainile-mi sunt slabe, o iubesc insa inima-mi moare cu fiecare clipa.
Am stiut ca tot ce iubesc se pierde.
Doar cantecul unei sirene ma linisteste si ma simt hipnotizat, asemeni piratilor in tumultul valurilor.
II simt buzele calde pe pleoapele-mi reci si-i aud de departe, ecoul suspinelor. Sarutul ei m-a lepadat si de ultima urma de durere trupeasca, dar nici pe ea nu o mai simt.
Deschid ochii grei si parca simt cum trupul imi prinde viata, imi ating ranile si nu ma dor, parca nici corpul nu mai e al meu. Sunt gol si rece, dar sunt viu.
Incerc sa strig, insa nu ma aud; simt, vad si respir intuneric.
Cu fiecare clipa, simt cum memoria mi se sterge si imi pun intrebari fara raspuns.
Cum am ajuns aici?
De unde vin?
sau poate aici am fost dintotdeauna..
Memoria mi-e goala si nu simt nimic decat atingerea spaimei.
Pasesc si nu-mi simt pamantul sub picioare. Nu e nimic, nici dedesubt, nici deasupra mea iar pereti nu exista. Intunericul ma sperie, ma cuprinde, ma vede, ma simte si rade, iar eu ma simt neputincios.
Ma gasesc in neant, cautandu-mi identitatea.
Merg, ma intorc, alerg, tip inauntrul meu si nu e nimeni. Sunt disperat si caut o iesire din abis.
Nu-mi doresc decat o raza de lumina, o speranta de care sa ma agat si alerg spre ea, alerg cu toata fiinta mea si cad, picioarele nu-mi mai raspund.
Strang din pumni, inchid ochii si vad lumina oarba in departare.
Ma tarai cu mainile sufletului, ma tarai si plang, pentru prima data.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu