Intr-un moment de slabiciune, am jurat ca nu voi iubi niciodata, ca voi trai numai pentru mine, ca nu-mi voi darui inima nimanui si asa a si fost, doar 'nu pentru totdeauna'.
Am inteles viata si cursul ei, am inteles pana si moartea dar iubirea era ceva de neatins pentru mine.
Si totusi s-a intamplat, m-am indragostit si am ajuns sa iubesc. Cine ar fi crezut?
Tu, pe langa care treceam in fiecare zi, te cunosteam si totusi nu-mi pasa, tu m-ai facut sa spun "te iubesc", simtind cu adevarat asta pentru prima data..
Ai aparut intr-un moment in care nu-mi pasa de nimic si nu aveam nici cel mai indepartat gand sa ma implic intr-o relatie desi inauntrul meu aveam nevoie de cineva sa ma inteleaga mai mult decat ar fi putut prietenii mei..
La inceput am fost suspicioasa si totusi, acea luna in care am locuit impreuna m-a facut sa ajung la sentimentele de acum.
Nu stiu cum am ajuns sa ne intalnim si nu stiu ce m-a facut sa te iubesc, dar pot spune oricand si oricui, 'ma bucur ca s-a intamplat'.
Acum, stau si ma gandesc cat imi e de dor de zilele petrecute impreuna, de noptile albe si de diminetile in care ma trezeam alaturi de tine si sunt sigura ca si tu simti la fel..
Am vrut si inca vreau sa te fac fericit, sa te simti implinit alaturi de mine, dar stiu ca de multe ori nu sunt capabila si nu-ti demonstrez cat tin la tine, nu fiindca nu as vrea ci pentru ca sunt la fel de stangace in exprimarea sentimentelor, ca intotdeauna.
Nu sunt nici pe departe perfecta si nici nu voi fi, sunt complicata si am o multime de defecte, am gresit si voi gresi in continuare, dar cu toate astea te iubesc enorm si cand se va termina totul, voi continua sa tin la fel de mult, pentru ca vei fi insemnat ceva pentru mine..
Poate deabia te-ai trezit, poate acum ai ajuns acasa, poate esti obosit sau poate doar ti-am trecut prin minte dar vreau sa-ti amintesti ca voi fi mereu aici cand vei avea nevoie de mine..
